Acasa Actual
Administratorul Aeroportului Internațional Chișinău a demisionat. Care sunt principalele motive

Administratorul Aeroportului Internațional Chișinău a demisionat. Care sunt principalele motive

Administratorul interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Constantin Vozian, a demisionat. Astfel, pentru a evita orice forme de speculații, el a menționat că nu a fost impus să demisioneze de absolut nimeni.

”Sunt convingerile mele personale”, a declarat Vozian, pe o rețea de socializare.
”În calitate de administrator, 90% din energia și timpul alocat activității este irosit pe respectarea unor proceduri birocratice total nepotrivite unei afaceri, dar mai cu seamă unui obiectiv strategic cum este Aeroportul Internațional Chișinău”, a scris Vozian, pe pagina de Facebook.

Totodată, el a menționat că, existența unui spectru limitat al atribuțiilor administratorului, obligativitatea de a coordona cu organele de conducere ale întreprinderii a marii majorități a deciziilor, chiar și a multor din ele care valoric nu reprezintă importanță majoră, fac din organul executiv al unei întreprinderi de stat un element care nu are posibilitate să se concentreze pe dezvoltarea durabilă a unei întreprinderi, respectarea formalităților devenind rutina zilnică a unui administrator.

”Prin asemenea dificultăți de ordin birocratic au trecut și alte aeroporturi din alte țări, fiind posibilă depășirea acestora, lucru care sunt sigur că se va întâmpla și la noi. Cel puțin aceasta este viziunea mea personală și subiectivă în partea ce ține de posibilitatea de a realiza cu succes obiectivele care sunt puse pe seama unui aeroport internațional”, a adăugat el.

În același timp, el este sigur că viitoarea conducere a întreprinderii va reuși să demonstreze factorilor de decizie necesitatea abordării diferite din punct de vedere corporativ a managementului unui Aeroport Internațional.

Fostul șef al Calea Ferată din Moldova, Oleg Tofilat, într-un comentariu la postarea lui Vozian a spus că speră să nu fie acceptată demisia.

”Citesc cu tristețe aceste rânduri. Am văzut în Constantin mult discernământ, integritate, perseverență. Revenirea rapidă a curselor regulate în orar confirmă cert competența managementului din aeroport. Succese în tot ce faci! (și sper să nu fie acceptată demisia)”, a scris Tofilat.

Menționăm, că săptămâna trecută, Oleg Tofilat, fostul șef al Calea Ferată din Moldova, a demisionat. Tofilat a declarat că el și autoritățile au avut abordări și puncte de vedere diferite în ceea ce privește finanțarea întreprinderii. În plus, el s-a plâns că organele de control îi complică și îi compromit activitatea de manager.


Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
img