Acasa Actual
Reprezentanții mai multor rețele de benzinării au cerut anularea plafonării prețurilor la produsele petroliere

Reprezentanții mai multor rețele de benzinării au cerut anularea plafonării prețurilor la produsele petroliere

image

Reprezentanții mai multor rețele de benzinării au cerut anularea plafonării prețurilor la produsele petroliere. Aceștia susțin că aplicarea unei marje comerciale fixe de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică are un impact negativ asupra activității economice a companiilor, iar unele au fost nevoite să își închidă activitatea.

Companiile au subliniat că marja nu acoperă costurile de întreținere a benzinăriilor, care au crescut din cauza crizei energetice și a războiului din Ucraina.

Despre aceasta agenții economici au discutat la Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul RM, în cadrul ședinței Grupului de lucru “Stimularea și menținerea investițiilor private”, condus de Ana Groza, directoare executivă FIA.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că este un susținător consecvent al unei piețe libere pentru produsele petroliere. "Dar, în vremuri de criză, restricționarea prețurilor la carburanți și-a dovedit eficiența", a spus el.

Acum, statul nu-și poate permite să ridice restricția, a adăugat ministrul. Potrivit lui Parlicov, unele autorități de reglementare din Moldova încă nu pot controla suficient această piață și astfel operatorii nu stabilesc prețurile în mod coordonat.

Șeful Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu, a precizat pentru BP că Moldova are o piață foarte mică, nu are rafinării, deci concurența este limitată. "Dar în viitor, pe măsură ce Consiliul se va consolida, vom putea relaxa reglementarea de stat a pieței de carburanți", a spus Gherțescu.

În cadrul reuniunii s-a convenit asupra necesității unei cercetări independente care să arate situația de pe piață.

Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
img