Consiliul Europei a adoptat primul tratat internațional obligatoriu, din punct de vedere juridic, care vizează utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale (IA), respectând drepturile omului, statul de drept și democrația.
Acest tratat este deschis spre semnare și țărilor din afara Europei și stabilește un cadru legal care acoperă întregul ciclu de viață al sistemelor IA, evaluând atât beneficiile, cât și riscurile pe care le pot prezenta.
Convenția privind IA a Consiliului Europei a fost elaborată pe parcursul a doi ani de către un organism interguvernamental, reunind state membre ale Consiliului Europei, printre care și Republica Moldova, Uniunea Europeană, țări terțe, reprezentanți ai sectorului privat, societății civile și mediului academic.
Tratatul stabilește cerințe de transparență și control, adaptate la situații specifice și riscuri, inclusiv identificarea conținutului generat de sistemele de IA. Se dorește astfel asigurarea utilizării responsabile a IA, care să respecte drepturile omului, egalitatea, lipsa de discriminare, viața privată și accesul la justiție.
Acest tratat reprezintă un prim pas important spre o lume în care IA este folosită în beneficiul tuturor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Tratatul va fi deschis pentru semnare pe 5 septembrie la Vilnius, Lituania.