AcasaActualAgenda Economică. Noutăți de la Ministerul Finanțelor, crește numărul milionarilor moldoveni și APOTA amenință cu proteste

Agenda Economică. Noutăți de la Ministerul Finanțelor, crește numărul milionarilor moldoveni și APOTA amenință cu proteste

Salutare, prieteni! Ascultați Agenda Economică. În fiecare luni vorbim despre cele mai importante evenimente economice din săptămâna trecută, dar și ce se va întâmpla în următoarele șapte zile.


Începem cu o premieră în Republica Moldova anunțată de Ministerul Finanțelor. Începând cu 16 septembrie anul curent, cetățenii Republicii Moldova pot, în premieră, procura valori mobiliare de stat, fără intermediari, beneficiind de cea mai competitivă rată a dobânzii de pe piață – 6% anual. Profitul obținut din VMS nu se impozitează, anunță Ministerul Finanțelor.


”Această inițiativă oferă un nou mod de a economisi și investi în dezvoltarea țării, oferind o soluție sigură și avantajoasă de creștere a economiilor personale”, declară Ministerul Finațelor.


Potrivit instituției, investițiile devin mai accesibile prin intermediul eVMS.md – prima platformă pentru investiții directe în Valori Mobiliare de Stat, creată cu sprijinul USAID: ”Platforma reprezintă o soluție modernă și inovatoare pentru efectuarea tranzacțiilor financiare online, simplificând accesul cetățenilor la oportunități de investiții stabile și sigure”.


MF precizează că, volumul indicativ al emisiunii de obligațiuni de stat propuse spre subscriere persoanelor fizice este de 50 de milioane de lei, la valoarea nominală de 100 de lei per obligațiune. Rata dobânzii este fixă pe întreaga durată a termenului de circulație a valorilor mobiliare, care este de doi ani.


Persoanele fizice vor putea procura valori mobiliare de stat în perioada de subscriere, care va avea loc între 16 și 25 septembrie

2024.


Procurarea valorilor mobiliare de stat este accesibilă tuturor cetățenilor Republicii Moldova care dispun de un cont într-o bancă comercială din Republica Moldova, dețin o semnătură electronică și s-au înregistrat pe platforma eVMS.md.


Prețurile cresc concomitent cu numărul milionarilor din Republica Moldova. În 2023, 6.416 de persoane obținând venituri de peste 1 milion lei fiecare, comparativ cu 4.810 de persoane în 2022.


Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, milionarii moldoveni au realizat venituri totale de 19,7 miliarde lei, în creștere față de anul anterior, și au contribuit cu 1,46 miliarde lei în impozite. Cea mai mare sumă declarată de o persoană fizică în 2023 a fost de 28,8 milioane lei, iar în rândul acestora se numără atât persoane de 19 ani, cât și de 83 de ani.


Pe plan economic, agenții economici au înregistrat venituri totale de 672 miliarde lei și cheltuieli de 615,3 miliarde lei în 2023, cu o creștere a veniturilor de 14,2 miliarde lei față de 2022.


Impozitul pe venit declarat de aceștia a fost de 7,3 miliarde lei, în creștere cu 0,5 miliarde lei față de anul anterior. În ceea ce privește persoanele fizice, veniturile totale au ajuns la 111,7 miliarde lei, majoritatea provenind din plăți salariale.


De asemenea, desemnarea procentuală pentru destinarea unui procent din impozite a fost solicitată de 39.406 persoane, cu o sumă totală solicitată de 16,3 milioane lei.


O dată cu creșterea numărului milionarilor crește și salariul mediu lunar. Cel puțin asta susține analistul economic, Veaceslav Ioniță.


Potrivit lui, în 2024 se așteaptă ca salariul mediu lunar în regiunea transnistreană să fie în jur de 6.900 de lei, iar în dreapta Nistrului - de 14.300 de lei. Asta înseamnă de două ori mai mult decât în stânga Nistrului. Asta arată datele unei analize realizate de expert. În anul 2023, salariul mediu lunar pe malul stâng al Nistrului a fost de 6.726 de lei, iar în dreapta Nistrului - de 12.355 de lei. Potrivit expertului, anul acesta se prognozează ca salariul mediu brut obținut de cei mai prost plătiți angajați să fie de 5.180 de lei, iar cel câștigat de cei mai bine plătiți - de 35.090 de lei. Asta înseamnă o diferență de șapte ori.


În același timp, Banca Națională a Moldovei îndeamnă cetățenii Moldovei să nu participe la piramide financiare.


O piramidă financiară este o schemă în care participanții câștigă nu din investiții reale, ci din contribuțiile noilor membri.


Organizatorii promit de obicei randamente exagerate, de exemplu, 300% pe an. Primii participanți, impresionați de profitul aparent, își invită cunoscuții să se alăture, ceea ce duce la creșterea numărului de membri.


Banii strânși de la noii participanți nu sunt de fapt investiți, ci redistribuiți între participanții anteriori.


Dacă nu agricultorii, atunci transportatorii. Aceștia solicită o audiență cu prim-ministrul Dorin Recean. Astfel, într-o scrisoare deschisă, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto(APOTA) menționează probemele cu care se confruntă și cere implicarea de urgență a premierului. În caz contrar, transportatorii vor declanșa proteste.


Potrivit transportatorilor, este vorba despre problema prelungirii de drept a autorizațiilor pentru serviciile regulate în trafic național; subiectul legat de dotarea unităților de transport cu aparate de casă; reglementarea tarifară; activitatea gărilor.


”Subiectele sunt foarte sensibile și extrem de importante pentru transportatori. Cu atât mai mult importanța lor crește când aceste probleme există simultan. Evoluția acestor subiecte a ajuns până în punctul în care transportatorii sunt nevoiți fie să audă o soluție obiectivă adoptată de urgență, fie să declanșeze proteste”, se arată în scrisoarea APOTA.


Totodată, operatorii mai solicită dispunerea creării unui grup de lucru din cadrul MF și MJ și Consiliul Economic, în care să fie atrase și asociațiile din domeniu care de urgență să elaboreze modificarea CTR, CF, CC pentru a asigura elaborarea reglementărilor legate de fiscalizare.


În același timp, APOTA cere dispunerea elaborării/definitivării Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de transport regulat și a Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de autogară, care să reprezinte formule și calcule obiective, precum și dispunerea începerii activității de autogară de către întreprinderea subordonată APP în condițiile în care a activat ÎS”GSA”.


Vești bune pentru călători. Începând cu 2 aprilie 2025, compania aeriană AirBaltic va opera zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre Vilnius, Lituania.


Despre aceasta a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a precizat că zborurile vor fi operate în fiecare zi de miercuri.


Compania operează deja la noi și are curse regulate spre orașul Riga.


Carburanții continuă să se ieftinească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a afișat noile prețuri. Astfel, mâine un litru de benzină va costa 22,75 lei, ceea ce este cu 14 bani mai puțin ca astăzi. Motorina se ieftinește cu 08 bani și va costa 19,65 lei.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img