Agenda Economică. În fiecare luni vorbim despre cele mai importante evenimente economice din săptămâna trecută, dar și ce se va întâmpla în următoarele șapte zile.
Săptămâna începe cu o primă demisie. Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunțat în această dimineață că se retrage din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate.
”Începând de azi, mă retrag din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Sper că acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul așa cum vor dușmanii țării noastre”, a declarat Spînu.
Andrei Spînu a fost numit ministru a Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în iulie 2023.
În continuare, un subiect important pe agenda economică este sprijinul financiar european. Prima tranșă din pachetul de sprijin financiar de 1,8 miliarde de euro, anunțat la Chișinău de Ursula von der Leyen, va fi făcută în prima jumătate a anului 2025. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul român Siegfried Mureșan.
Potrivit lui, este posibil ca prima plată să fie făcută înaintea alegerilor parlamentare din 2025. ”Pentru noi nu calendarul electoral este important. Pentru noi este importnt ca banii să ajungă la oameni”, a spus europarlamentarul român Siegfried Mureșan”, a precizat europarlamentarul.
Siegfried Mureșan a mai menționat că, după scrutinul parlamentar din Republica Moldova, debursarea celorlalte tranșe va depinde de învestirea unui Guvern proeuropean la Chișinău.
Menționăm că, la 10 octombrie, Comisia Europeană a adoptat un Plan de creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro, susținut de un Mecanism de reformă și creștere pentru perioada 2025-2027.
Un alt subiect economic important a fost decizia Băncii Naționale a Moldovei (BNM) de a menține rata de bază la nivelul de 3,60% anual. În același timp, pentru susținerea în continuare a procesului de creditare a sectorului privat, BNM a diminuat norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă - de la 29,0 la sută la nivelul de 27,0 precum și norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă - de la 39,0 la sută la nivelul de 36,0 la sută.
În acest context de schimbări economice și financiare, tehnologia și digitalizarea joacă un rol din ce în ce mai important. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării împreună cu Agenția de Guvernare Electronică lansează un nou modul în aplicația EVO – Programări la servicii!
Prin acest modul, cetățenii pot efectua programări online la diverse servicii publice, fără vizite suplimentare și fără timp de așteptare. Modulul de programări este integrat cu platforma națională programari.gov.md.
Servicii disponibile pentru început:
- Ministerul Afacerilor Externe: 12 servicii pentru 32 de ambasade și consulate; - Agenția Națională a Arhivelor: 2 servicii; - Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului: 1 serviciu prestat de 2 birouri.
În ceea ce privește energia, conform datelor prezentate astăzi de Energocom, în 2024, producția de energie verde a atins un nou record: în fiecare lună, s-a generat de două ori mai multă energie regenerabilă comparativ cu anul trecut!
Exemplu concret: În august 2023, Energocom a achiziționat aproximativ 11.600 MWh din surse regenerabile. În august 2024, cantitatea aproape s-a dublat la 21.236 MWh.
Cea mai mare contribuție vine din parcurile fotovoltaice, iar ponderea energiei verzi din totalul achizițiilor a crescut semnificativ. În trimestrul 3 din 2024, 6% din energia achiziționată a fost generată din surse regenerabile. 🌞
De asemenea, în trimestrul 3 al anului 2024, SA Energocom a achiziționat energie electrică în principal de pe piața locală și de pe bursa română OPCOM, în total peste 1.110 mii MWh.
Provocările climatice, precum canicula din iulie, au dus și la o creștere a consumului de energie, înregistrându-se o diferență de 50.000 MWh față de anul trecut în luna iulie.
În paralel cu evoluțiile economice și ecologice, în securitatea rutieră se preconizează modificări importante. Șoferii care vor comite încălcări minore și care nu afectează securitatea publică vor fi sancționați cu avertismente, nu cu amenzi!
Un proiect de modificare a Codului contravențional a fost examinat în cadrul Comisiei securitate națională și va fi propus spre aprobare în Parlament.
Dacă va trece, acesta va aduce modificări semnificative în modul în care vor fi sancționați șoferii.
Avertismentul va fi aplicat de către agentul constatator, fără remiterea cauzei contravenționale în instanța de judecată, în următoarele condiții:
Persoana vizată să nu fi fost sancționată pentru fapte similare în ultimul an;
Persoana să aibă toate amenzile plătite.
Ce tipuri de încălcări vor fi sancționate doar cu avertisment?
Exploatarea vehiculului cu defecte tehnice la sistemul de frânare, direcție sau semnalizare;
Conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare indescifrabil sau amplasat greșit;
Neutilizarea corectă a luminilor pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.