AcasaActualBursa Română de Mărfuri a fost înregistrată oficial în Republica Moldova. Alaiba: BRM va putea tranzacționa nu doar gaze naturale, ci o gamă mult mai mare de mărfuri

Bursa Română de Mărfuri a fost înregistrată oficial în Republica Moldova. Alaiba: BRM va putea tranzacționa nu doar gaze naturale, ci o gamă mult mai mare de mărfuri

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a fost înregistrată oficial în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Dumitru Alaiba.


”Avem Bursă de Mărfuri cu acte în regulă la Chișinău. Un an în urmă, fiind în București, m-am cunoscut cu cei de la Bursa Romana de Marfuri. Am întrebat foarte direct: „de ce aveți nevoie ca să deschideți o Bursă de Mărfuri în tot sensul la Chișinău?”. A urmat o discuție despre procedura prea complicată de înregistrare a unei burse de acest fel. Noi nu aveam o bursă de mărfuri, în schimb „proceduri” avem de peste două decenii. Cui trebuiesc așa proceduri care nu aduc rezultat?”, a scris Alaiba, într-o postare pe Facebook.


Dumitru Alaiba a precizat că la București a și apărut ideea de a recunoaște unilateral bursele de mărfuri licențiate în Uniunea Europeană. Ministrul a adăugat că ajuns la Chișinău, a demarat imediat unele dereglementări.


”Azi, la aproape un an (fără două zile) de când ne-am cunoscut, Bursa Română de Mărfuri este înregistrată la Chișinău. Avem o bursă de mărfuri cu acte în regulă”, a menționat ministrul.


Potrivit lui, BRM va putea tranzacționa nu doar gaze naturale, ci o gamă mult mai mare de mărfuri. De la produse agricole, la combustibil, la metale, lemn, materii prime, materiale de construcții și multe altele.


”Desigur că asta e doar partea legală și această platformă nu va fi de mâine. Urmează un efort de dezvoltare a acestei infrastructuri. Însă e un pas important, mă bucur că am ajuns aici mult și le urez mult succes înainte”, a mai spus Alaiba.


Totodată, ministrul a subliniat că avantajele unei burse de mărfuri pentru o economie sunt clare. Atât vânzătorul, cât și cumpărătorul pot primi un preț mai corect în condiții mai clare. ”Transparență, prețuri corecte, riscuri reduse, un loc adițional de întâlnire pentru cumpărători și vânzători, acces la piețe externe prin intermediul bursei de mărfuri, informații mai complexe despre piață și multe altele care fac din bursa de mărfuri un element crucial al unei economii moderne”, a conchis el.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img