Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul I 2024 câștigul salarial mediu lunar brut, la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, a constituit 13170,3 lei, fiind în creștere cu 14,7% față de trimestrul I 2023.
Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar, în trimestrul I 2024, s-au înregistrat în activitățile: informații și comunicații – 32372,5 lei; activități financiare și de asigurări – 24513,5 lei; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 18522,6 lei.
Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în: agricultură, silvicultură și pescuit – 8201,8 lei; activități de cazare și alimentație publică – 8605,6 lei; artă, activități de recreere și de agrement – 9726,4 lei.
Comparativ cu trimestrul I 2023, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în: industria extractivă – cu 23,5%; distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare – cu 21,0%; tranzacții imobiliare – cu 19,7%.
Numărul mediu al salariaților în trimestrul I 2024, comparativ cu trimestrul I 2023, s-a redus cu 0,1%. Cele mai semnificative descreșteri s-au înregistrat în: industria extractivă – cu 14,0%; agricultură, silvicultură și pescuit – cu 4,8%; tranzacții imobiliare – cu 4,6%.
Cele mai mari creșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul I 2024, față de trimestrul I 2023, s-au înregistrat în activitățile: activități de cazare și alimentație publică – cu 14,3%; alte activități de servicii (secțiunea S din CAEM3, inclusiv activități ale organizațiilor patronale, sindicale, repararea calculatoarelor și altor articole personale, activități de servicii personale etc.) – cu 8,3%; informații și comunicații – cu 5,1%.