Gradul de impact asupra programelor guvernamentale din Republica Moldova, în desfășurare, va fi unul limitat, după ce noua administrație Trump a oprit toată asistența pentru străinătate pe 90 de zile, pentru a o revizui. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat astăzi că, la etapa actuală, Guvernul examinează fiecare doemniu în parte pentru a avea o înțelegere mai largă asupra acestui impact. ”Cu toate acestea, de când Republica Moldova este un stat independent și suveran, Statele Unite au fost de fiecare dată alături de poporul moldovenesc și l-au susținut în procesul de consolidare a independenței, a democrației. Au ajutat la modul concret, spre exemplu avem acces la programe de sanitație, avem drumuri, am modernizat sate și orașe”, a menționat Vodă. Totodată, el și-a exprimat încrederea că relațiile dintre Republica Moldova și SUA vor continua să se dezvolte și în continuare. Amintim că, noua administrație Trump a oprit temporar tot ajutorul american de stat pentru țările lumii, canalizat în mod curent în special prin USAID, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională.
Ce impact va avea asupra Moldovei suspendarea finanțării din partea SUA? Răspunde Daniel Vodă

Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
