AcasaActualCompensații la energie pentru toate familiile. Din martie, ajutorul va fi aplicat direct în factură

Compensații la energie pentru toate familiile. Din martie, ajutorul va fi aplicat direct în factură

Începând cu luna martie 2025, compensația pentru creșterea tarifelor la electricitate va fi aplicată direct în facturile de energie ale consumatorilor, fără a fi necesar niciun demers de înscriere sau cerere din partea acestora. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Compensația se va aplica automat pentru toți consumatorii. Astfel, toate familiile vor beneficia de o compensare a costurilor pentru primii 110 kWh de energie consumată lunar, de la începutul lunii februarie și până în decembrie 2025. Aceasta măsură face parte dintr-un program susținut de Uniunea Europeană, care va continua timp de 11 luni, până în decembrie 2025. Potrivit lui Vodă, peste 750.000 de gospodării au primit deja compensațiile pentru facturile la lumină și încălzire. Beneficiarii care au un card bancar au fost notificați, iar cei care nu dispun de acesta își pot ridica banii de la oficiile poștale. El a menționat că, în perioada noiembrie 2024 - ianuarie 2025, Guvernul a alocat un buget record de 1,5 miliarde de lei pentru a sprijini familiile afectate de majorările de prețuri. În luna ianuarie 2025, suma totală plătită pentru compensarea facturilor a fost de 706 milioane de lei.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img