Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că autoritățile moldovenești nu au fost informate despre noi soluții privind aprovizionarea cu gaze naturale pentru regiunea transnistreană, în afara celor deja prezentate anterior. În acest context, Guvernul, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), a solicitat Ambasadei Rusiei la Chișinău să informeze care companii ar urma să participe la eventuala reluare a livrărilor de gaz către regiunea transnistreană. Până în prezent, nu a fost primit niciun răspuns oficial. „Odată primite răspunsurile, vom verifica entitățile implicate în conformitate cu legislația Republicii Moldova și cea internațională”, a subliniat purtătorul de cuvânt. În același timp, Guvernul de la Chișinău consideră că criza umanitară din regiunea transnistreană este creată și menținută intenționat pentru a provoca destabilizare internă în Republica Moldova. Autoritățile moldovenești amintesc că soluția este simplă și poate fi implementată imediat: Gazprom ar trebui să livreze gaze naturale către „Moldovagaz” conform contractului existent. În același timp, Chișinăul a propus anterior ca „Moldovagaz” să cumpere gaze de pe bursa din Republica Moldova și să le livreze în regiunea transnistreană, soluție ce poate fi aplicată imediat, dacă „Tiraspoltransgaz” achită pentru gazele respective. Declarațiile lui Daniel Vodă intervin ca reacție la informațiile apărute în presa rusă, conform cărora rușii ar putea transporta gaze pentru regiunea transnistreană prin gazoductul Turkish Stream, începând cu luna februarie.
Daniel Vodă: Guvernul nu a fost informat despre noi soluții de aprovizionare cu gaz a regiunii transnistrene
Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
