Acasa(RU) Finanțist Vlad GratiDepozitele și împrumuturile bancare, în creștere în luna iulie

Depozitele și împrumuturile bancare, în creștere în luna iulie

În luna iulie, depozitele noi atrase la termen au constituit 3,03 miliarde lei, majorându-se cu 37 la sută față de luna iunie. Rata medie la depozitele noi în lei s-a diminuat cu 0,15 puncte procentuale și a constituit 2,99%. În valută s-a majorat cu 0,05 pp, constituind 1,46%. Datele au fost oferite de Banca Națională a Moldovei. Depozitele persoanelor fizice au crescut cu 22,4%, iar depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat de 2,1 ori. Și depozitele în valută s-au majorat cu 65,8 la sută.


În același timp, și împrumuturile acordate de bănci sunt în creștere. În luna iulie, creditele noi acordate au constituit 6,22 miliarde lei, în creștere cu 13,9 la sută față de luna iunie. Rata medie la creditele în lei este de 8,82%. Persoanele fizice au contractat în luna iulie credite în volum de 1,96 miliarde lei, în creștere cu 16,6 la sută comparativ cu luna precedentă, partea majoră (70,1 la sută) fiind acordată pentru consum. Comparativ cu luna precedentă, persoanele juridice au solicitat în luna de referință mai puține credite în moneda națională (-5,0 la sută). Volumul creditelor în valută s-a majorat cu 47,6 la sută. Partea majoră (63,6 la sută) a creditelor noi acordate a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img