AcasaActualDetalii despre proiectul liniei electrice Bălți-Suceava. Ministerul Energiei a organizat o ședință în acest sens

Detalii despre proiectul liniei electrice Bălți-Suceava. Ministerul Energiei a organizat o ședință în acest sens

Ministerul Energiei a convocat marți o ședință cu autoritățile publice locale din municipiul Bălți, dar și reprezentanți ai Moldelectrica și ai UCIPE - Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE), pentru a discuta traseul pe care va trece linia Bălți-Suceava în aceste localități. Participanților la ședință le-au fost oferite detalii cu privire la statutul proiectului de infrastructură, importanța acestuia pentru asigurarea securității energetice a țării, precum și detalii cu privire la procedurile ce urmează, precum declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție și procedura de expropriere a terenurilor. Secretarul de Stat Constantin Borosan a subliniat că, în cazurile în care traseul liniei electrice afectează terenuri private și cele aflate în proprietatea unităților administrativ-teritoriale, acestea urmează a fi supuse procedurii de expropriere, iar proprietarii vor fi informați în prealabil despre aceasta de către organul care va face această propunere și despre dreptul său de a-și da consimțământul pentru o compensare echitabilă. Participanții au subliniat că protejarea terenurilor arabile reprezintă o prioritate esențială în procesul de construcție a liniei electrice Bălți-Suceava. În acest sens, reprezentanții Moldelectrica, în calitate de unitate de implementare a proiectului, au reafirmat angajamentul de a identifica soluții tehnice optime care să minimizeze impactul asupra terenurilor agricole și asupra mediului. „Linia Bălți-Suceava este de o importanță vitală pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Salut deschiderea și colaborarea manifestate în acest format de lucru. Suntem dedicați să identificăm soluții echilibrate care să sprijine dezvoltarea și sustenabilitatea comunităților locale”, a declarat Secretarul de Stat, Constantin Borosan. La moment, sunt în etapa de elaborare documentele de licitații pentru realizarea proiectului tehnic pentru construcția liniei, modernizarea stației electrice Bălți 330 kV și construcția stației electrice noi Bălți 400 kV. În același timp, studiul de fezabilitate a fost finalizat, urmând etapele de aprobare.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img