Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba declară că antreprenorii din republica Moldova aleg tot mai mult digitalizarea. Potrivit lui, patru din cinci solicitări sunt online. Ministrul a menționat că în primul trimestru al 2024, din 1,3 milioane de solicitări, 1 milion au fost online. ”Asta înseamnă că 4 din 5 antreprenori preferă serviciile online și doar 20% la ghișeu”, a precizat el.
Totodată, potrivit lui, digitalizarea aduce economii semnificative: ”În iunie 2023, doar 38% din serviciile publice pentru antreprenori erau digitalizate, iar acum am depășit pragul de 60%. Aceasta va economisi antreprenorilor cel puțin 1 miliard de lei în 2024”.