În prima jumătate a acestui an, numărul companiilor noi înregistrate a crescut cu circa 12%, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Anunțul a fost făcut de Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba. Potrivit lui, dacă anul trecut în perioada similară aveam 3880 companii noi înregistrate, în acest an numărul acestora a crescut la 4.342. ”Asta înseamnă antreprenori care au curaj să construiască ceva frumos acasă”, a spus el. Totodată, ministrul a menționat că, toate aceste companii contribuie la creșterea economică a țării, dar și la crearea de noi locuri de muncă bine plătite. ”Avem nevoie de mai mulți antreprenori. Reformele noastre sunt nu doar pentru cei existenți, ci sunt o invitație și pentru antreprenorii viitori să-și pornească o mică afacere aici, acasă. Vom continua să creăm un mediu cat mai favorabil dezvoltării afacerilor din țara noastră. Prin reforme, acces la finanțare, simplificarea procedurilor și sprijin continuu. Asta am făcut până acum și vom face în continuare la intensitate maximă”, a precizat Alaiba.
Dumitru Alaiba: Cu 11,9% mai multe companii noi inregistrate în 2024
Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de