AcasaActualFitch a confirmat ratingul de credit pe termen lung al Republicii Moldova la B+, cu o perspectivă stabilă

Fitch a confirmat ratingul de credit pe termen lung al Republicii Moldova la B+, cu o perspectivă stabilă

Agenția internațională de rating Fitch a confirmat ratingul de credit pe termen lung al Republicii Moldova la B+, cu o perspectivă stabilă. Potrivit unui raport publicat pe 07 martie 2025, ratingul „B+” al Moldovei reflectă angajamentul față de politicile care au păstrat stabilitatea macroeconomică și financiară printr-o serie de șocuri potențial destabilizatoare, datoria guvernamentală scăzută, cu un profil de plată a datoriei gestionabil, disponibilitatea unui sprijin financiar extern și un PIB pe cap de locuitor mai mare decât al țărilor similare. ”Acești factori sunt echilibrați de expunerea mare a micii economii a Moldovei la riscuri geopolitice din cauza războiului din Ucraina vecină, a unui conflict înghețat și a unei posibile intervenții destabilizatoare externe în politica internă, precum și de un deficit structural mare al contului curent (CAD) și o datorie externă netă ridicată”, se argumentează în raportul Fitch. Totodată, agenția menționează că, Moldova este foarte expusă efectelor colaterale ale războiului din Ucraina datorită proximității sale geografice, a interferenței Rusiei în politica internă și a prezenței militare în Transnistria, precum și riscul ca evoluțiile politice interne să destabilizeze reorientarea politicii externe către Occident. ”În 2024, președintele Maia Sandu a câștigat un al doilea mandat, iar țara a aprobat cu dificultate un referendum pentru a încorpora obiectivul aderării la UE în constituția sa. Alegerile parlamentare sunt programate pentru a se desfășura până în iulie 2025, iar riscul de intervenție din partea actorilor externi este ridicat”, se mai menționează în raport. În același timp, Fitch estimează că deficitul contului curent (CAD) al Moldovei s-a extins la 16% din PIB în 2024 din cauza performanței slabe a exporturilor, remitențelor mai mici și creșterii importurilor. ”Prognozăm că deficitul contului curent va rămâne ridicat, la 13,9% din PIB în 2025, din cauza unei redresări slabe în Europa și a importurilor mai mari de electricitate. Având în vedere că deficitul contului curent al Moldovei este doar parțial acoperit de intrările de investiții directe străine (IDS) scăzute, proiectăm că datoria externă netă, estimată la 29,7% din PIB la sfârșitul anului 2024, va rămâne pe o cale ascendentă”, se precizează în raport.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img