În 2022, Uniunea Europeană a eliminat taxele vamale pentru 7 produse agricole din Republica Moldova, iar rezultatele acestei măsuri nu au întârziat să apară. Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, a prezentat cifre impresionante privind creșterea exporturilor agricole.
Printre produsele care au înregistrat creșteri remarcabile se numără:
Prunele, care au trecut de la 241 milioane lei în 2021 la 657 milioane lei în 2024;
Strugurii, care au ajuns de la 216 milioane lei în 2021 la 768 milioane lei în 2024;
Merele, care au înregistrat o creștere spectaculoasă de la 6,8 milioane lei în 2021 la 273 milioane lei în 2024;
Cireșele, care au crescut de la 2,5 milioane lei în 2021 la 74,7 milioane lei în 2024.
Potrivit ministrului, aceste statistici nu sunt doar simple cifre, ci reflectă „suflet, trudă și determinare”. Ministrul Alaiba a subliniat că accesul la noi piețe de desfacere este doar o parte din strategia de sprijinire a antreprenorilor și locurilor de muncă din Republica Moldova.
„Împreună cu partenerii europeni, continuăm să deschidem noi oportunități pentru ca produsele noastre să ajungă pe tot mai multe mese din Uniunea Europeană”, a declarat ministrul.
În același timp, Alaiba a precizat că pentru a transforma această creștere într-un succes durabil, Republica Moldova trebuie să continue investițiile în productivitate, tehnologii moderne și standarde de calitate ridicate. „Doar astfel vom reuși să exportăm mai mult și să ne consolidăm poziția pe piața europeană”, a concluzionat ministrul.