AcasaActualInflația va scădea în a doua jumătate a anului: BNM estimează revenirea în limitele țintite

Inflația va scădea în a doua jumătate a anului: BNM estimează revenirea în limitele țintite

Banca Națională a Moldovei (BNM) prognozează că rata anuală a inflației va începe să scadă din trimestrul II al acestui an și va reveni în limitele intervalului-țintă de 5,0% ±1,5 puncte procentuale începând cu trimestrul IV 2025, unde se va menține până la sfârșitul perioadei de prognoză. Potrivit Raportului asupra inflației, în primul trimestru din 2025 inflația a continuat traiectoria ascendentă începută la mijlocul anului trecut. Rata anuală a crescut de la 7,0% în decembrie 2024 la 8,8% în martie 2025, depășind clar limita superioară a țintei inflației pentru a patra lună consecutiv. Creșterea a fost determinată în principal de ajustările tarifare la gazele naturale, energia termică și electrică. BNM estimează că, fără influența acestor prețuri reglementate, inflația ar fi fost de 6,3% în martie – deci în limitele normale ale intervalului-țintă. Totodată, rata medie anuală a inflației pentru primul trimestru a fost tot de 8,8%, cu 2,9 puncte procentuale mai mare decât în trimestrul anterior. Ce a provocat creșterea inflației?


Pe lângă majorările de tarife, condițiile secetoase din vara anului 2024 au dus la scumpiri în lanț în sectorul agroalimentar. În același timp, cererea internă slabă a acționat ca factor de temperare a presiunilor inflaționiste. BNM avertizează că, în lunile următoare, inflația se va menține peste intervalul de variație din cauza efectelor întârziate ale scumpirii resurselor energetice. Totodată, incertitudinea rămâne ridicată, alimentată de modul în care vor evolua tarifele reglementate și de riscurile geopolitice din regiune. Tendință descendentă începând cu trimestrul II


Din trimestrul II 2025, BNM anticipează o inversare a trendului, cu o scădere graduală a inflației. Rata anuală va reveni în intervalul-țintă în ultimul trimestru al anului, iar inflația de bază va urma o evoluție stabilă, cu o diminuare spre finele perioadei de prognoză, exceptând un ușor avans în ultimul trimestru analizat.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img