Investițiile private sunt în creștere cu 12%, contribuind cu 8% la totalul investițiilor. Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, a menționat că este prima creștere a investițiilor private de la începutul războiului din Ucraina. ”Deși cifra totală pe investiții este în ușoară scădere, investițiile private sunt pe un plus clar. Companiile moldovenești dau semne de revenire și asta bucură. Sunt convins că aportul de la Guvernul Republicii Moldova aici a fost decisiv”, a declarat Alaiba. El a precizat că, în primul rând, reforma impozitului pe venit a lăsat în contul companiilor peste 1,4 miliarde lei lichidități - bani care cel puțin parțial au fost investiți. În al doilea rând, Programul „373” - a direcționat peste 1,6 miliarde lei în investiții. În al treilea rând, efortul de reducere a birocrației și digitalizarea - economisește antreprenorilor peste un miliard de lei pe an. ”Nu batem din palme. Nu ne felicităm prea mult. Economia încă se confruntă cu multiple provocări. Avem nevoie de mult mai multe investiții pentru a atinge acel obiectiv de creștere de care avem nevoie, însă acest semnal este unul clar pozitiv”, a menționat ministrul.
Investițiile private sunt în creștere cu 12%. Alaiba: Este prima creștere a investițiilor private de la începutul războiului din Ucraina
Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de