Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu susținerea partenerilor de dezvoltare și a organizațiilor societății civile, creează Laboratorul de învățare RESTART pentru a investi în dezvoltarea profesională a celor 14,787 de angajați care lucrează în domeniul asistenței sociale. În acest sens, a fost semnat un „Angajament Comun pentru susținerea Laboratorului de învățare RESTART” cu 22 de organizații. „Astăzi am făcut istorie alături de 22 de organizații partenere, împreună cu care am semnat un Angajament Comun, care își propune să reitereze intenția partenerilor noștri de a investi în dezvoltarea profesională a angajaților care lucrează în domeniul asistenței sociale. Colegii noștri din prima linie sunt niște persoane extraordinare, care se dedică zilnic lucrului în folosul beneficiarilor pentru a oferi suport celor mai vulnerabile categorii de cetățeni. În același timp, până acum s-a investit prea puțin pentru instruirea și capacitarea lucrătorilor din domeniul asistenței sociale, pentru a le oferi cunoștințele și uneltele necesare în aplicarea unor măsuri mai eficiente de protecție și de prevenire a situațiilor de risc”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale. Laboratorul de învățare RESTART are scopul de a consolida sistemul de asistență socială care este format din 10 Agenții Teritoriale de Asistență Socială, 33 de Structuri Teritoriale de Asistență Socială, 23 de Instituții Publice, care prestează servicii sociale la nivel regional/local, 1 Agenție pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă și 15 Centre de plasament din subordinea acesteia. Pe parcursul anilor 2024 – 2025, în cadrul Laboratorului, cca 5,000 de angajați vor accesa anual cursuri de instruire și formare profesională. În total, 10,000 de oameni își vor îmbunătăți competențele profesionale (aproape 70% din angajații sistemului). Până în prezent au fost peste 4 000 de accesări de servicii de instruire, rezultate în peste 800 de ore de instruire sau peste 135 de zile.
La Chișinău a fost creat Laboratorul de învățare RESTART. Ministrul Muncii: Astăzi am făcut istorie alături de 22 de organizații partenere
Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de