Președinta Maia Sandu a subliniat importanța accelerării proiectelor strategice în domeniul energiei, în cadrul unei discuții cu ministrul Energiei, Victor Parlicov. Aceasta a declarat că finalizarea celor trei linii electrice de interconectare cu România – Vulcănești-Chișinău, Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș – trebuie să fie prioritate pentru a asigura prima conexiune funcțională până în 2025. Un alt punct de interes major a fost energia regenerabilă. Maia Sandu a menționat că puterea instalată a centralelor electrice din surse regenerabile s-a dublat anul trecut, iar în curând sunt așteptate investiții de aproape 200 de milioane de euro pentru parcurile eoliene și fotovoltaice mari în Moldova. Guvernul va investi, de asemenea, aproximativ 1,4 miliarde de lei în următorii trei ani pentru a ajuta peste 9.000 de locuințe să-și reducă costurile la energie cu până la 40%.
”Am apreciat că în urma Programului „Rabla pentru electrocasnice”, peste 36 de mii de gospodării au primit vouchere pentru electrocasnice mai eficiente și becuri LED”, a declarat Sandu. În contextul pregătirii pentru iarnă, șefa statului a subliniat importanța asigurării stocurilor de securitate de gaze, echivalente cu 15% din consumul anual. Aceasta a evidențiat că independența energetică, obținută pentru prima dată în ultimele trei decenii, va aduce beneficii semnificative pentru cetățeni, prin liberalizarea pieței pentru a permite achiziționarea celor mai accesibile gaze disponibile.
”Este esențial să fim pregătiți de iarnă. Guvernul trebuie să se asigure că liberalizarea pieței va permite cumpărarea celor mai ieftine gaze de pe piață, așa încât consumatorii să plătească facturi cât mai mici la iarnă”, a mai spus Maia Sandu.
Președintele a concluzionat discuția subliniind necesitatea unei comunicări transparente și frecvente între Ministerul Energiei și cetățeni, pentru a asigura înțelegerea și sprijinul comunității în implementarea deciziilor strategice pentru sectorul energetic.