SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” au semnat contractul de împrumut a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru susținerea funcționalității sistemului de gaze de pe malul stâng al Nistrului. Anunțul a fost făcut de compania Moldovagaz. Potrivit instituției, livrările se vor efectua pe baza solicitărilor parvenite de la SRL „Tiraspoltransgaz”. Menționăm că, conform termenilor acordului, acest volum de gaze naturale urmează fi restituit până la 1 martie 2025. Amintim că, premierul Dorin Recean a anunțat la începutul săptămânii curente că Uniunea Europeană vine cu un pachet de sprijin pentru Republica Moldova în contextul crizei energetice din stânga Nistrului. Acesta presupune livrarea a 3 mln metri cubi de gaze naturale către regiunea transnistreană și oferirea unui grant de 30 de milioane de euro pentru producerea energiei electrice, inclusiv pentru malul drept al Nistrului.
Moldovagaz și Tiraspoltransgaz au semnat contractul de împrumut a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale

Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
