Producătorii de energie verde din Republica Moldova vor beneficia de o serie de facilități noi pentru instalarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă. Un proiect de modificare a legii privind promovarea surselor de energie regenerabilă (SER) a fost aprobat săptămâna aceasta de Parlament în lectură finală. Potrivit Ministerului Energei, în primul rând, este vorba de facilitarea funcționării comunităților energetice locale, prin faptul că energia electrică produsă într-o anumită locație va putea fi consumată de membrii comunității în mai multe locuri de consum. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul prosumatorilor beneficiari ai mecanismului de facturare netă, inclusiv Asociațiilor de irigare, agricultorilor care își vor putea instala panouri și alimenta multiple diverse puncte de consum, precum și utilaje situate în locații diferite - frigider, pompe de irigare, birouri, etc. Totodată, vor beneficia de aceste modificări și autoritățile publice locale, care pot instala panouri fotovoltaice și alimenta multiple clădiri publice - sistemul de iluminat stradal, grădiniță, școală, punct medical, primărie, etc. De asemenea, din comunități energetice vor putea face parte asociații de coproprietari în condominiu, Grupuri de Acțiune Locală, Asociații de Dezvoltare Intercomunitară. Amendamentele la lege obligă furnizorii serviciului universal să încheie contracte cu comunitățile energetice și să procure excesul de energie electrică produsă la prețul mediu de închidere a pieței pentru ziua următoare în perioada de facturare. În același timp, profitul eventual obținut va putea fi utilizat de comunitățile energetice doar pentru dezvoltare, fără a putea plăti dividende. Dezvoltarea comunităților energetice, membri ale cărora pot fi atât autorități publice locale, cât și agenți economici sau ONG-uri, va permite reducerea costurilor pentru acoperirea consumului propriu al membrilor acestora. O altă prevedere a proiectului deblochează procesul de racordare la rețea a prosumatorilor, adică a beneficiarilor mecanismului de suport facturare netă. Astfel, se elimină condiția de eliberare a avizelor de racordare viitorilor prosumatori în limita plafonului individual de capacitate. Totodată, prosumatorii vor putea instala centrale electrice ce depășesc limita prevăzută în contractul cu furnizorul, însă vor fi remunerați pentru energia livrată în rețea doar în limita acestei capacități, echivalente cu consumul propriu. Această ajustare va permite prosumatorilor să-și adapteze mai ușor sistemele de producere a energiei regenerabile în funcție de nevoile lor specifice, oferind posibilitatea de a instala centrale cu capacități mai mari decât este consumul actual, cu perspectiva de a-și acoperi consumul majorat în viitor prin instalarea, de exemplu, a unei pompe de căldură și/sau să își poată instala baterii de stocare. Această prevedere deblocheaza situația celor care nu puteau să își semneze contractul de furnizare sau să dea în exploatare centrala din cauza condiționării puterii avizului de racordare la plafonul individual de capacitate. Totodată, la propunerea Ministerului Energiei, inclusă în politica fiscală pentru anul 2025, energia electrică livrată în rețea a celor 4300 prosumatori casnici atât la contorizare netă, cât și la facturare netă nu va fi impozitată. De asemenea, Guvernul va impune obligații de serviciu public operatorilor de sistem, astfel încât aceștia să acorde prioritate în procesul de racordare la rețea în lista de așteptare anume producătorilor mari de energie regenerabilă, care vor câștiga licitațiile. Această măsură va contribui la prevenirea blocării capacităților rețelei, va stimula dezvoltarea proiectelor din surse regenerabile și desfășurarea cu succes a primelor licitații de energie regenerabila în Republica Moldova. În același scop, ca și soluție sistemică, Ministerul Energiei urmează să inițieze modificarea legii energiei electrice, pentru a introduce garanții financiare pentru companiile care vor cere aviz de racordare la capacități mari. După intrarea în vigoare a legii, Ministerul Energiei va prelua monitorizarea îndeplinirii obligațiilor de către producătorii eligibili mari, fiind asigurat astfel un control eficient și continuu. Prin aceleași modificări legislative, a fost prelungit termenul de dare în exploatare a centralelor electrice fotovoltaice și eoliene companiilor care au primit statutul de producător eligibil (< 1 MW) în anul 2020 și în 2022. Este vorba în primul rând de companii locale, care din diverse motive întemeiate nu au reușit să realizeze investiția, iar Ministerul vine în întâmpinarea dumnealor. De menționat că la moment sunt instalate capacități de producere a energiei regenerabile de 129 MW de către prosumatori, 98,9 MW în baza mecanismului de garantare a tarifului fix (141 MW confirmate) și cca 124 MW în piața liberă.
Producătorii de energie verde din Republica Moldova vor beneficia de o serie de facilități noi. Care sunt acestea
Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de