AcasaActualReguli noi de circulație în apropierea terminalului Aeroportului Internațional Chișinău. Vor fi create trei benzi de circulație

Reguli noi de circulație în apropierea terminalului Aeroportului Internațional Chișinău. Vor fi create trei benzi de circulație

De astăzi, încep lucrările de delimitare a zonelor de circulație în perimetrul Aeroportului Internațional Chișinău. Decizia a fost luată în contextul revizuirii circulației rutiere în zona adiacentă terminalului, creării unui mecanism eficient de organizare, cât și fluidizarea traficului. Astfel, vor fi create trei benzi de circulație. Pe banda 1 va fi permisă circulația mijloacelor de transport public; autoturismelor celor care îmbarcă/debarcă pasageri, cu staționare max. de 3 min. Pe banda 2 va fi permisă doar circulația unităților de transport implicate în prestarea serviciilor de taxi care vor prelua pasagerii după principiul primul venit primul servit, iar banda 3 va fi destinată mijloacelor de transport ce urmăresc accesul la parcarea aeroportului sau deplasarea pe direcția ieșire de pe perimetrul aeroportului. În aceste condiții, administrația aerogării îndeamnă cetățenii să respecte regulile de circulație rutieră.

Citiți, de asemenea

Vei fi interesat de
img