Republica Moldova planifică să introducă gradual, până în 2030, obligația de stocare a produselor petroliere care ar urma să corespundă unei cantități egale cu 90 de zile de importuri medii zilnice nete. Un proiect de lege pentru transpunerea directivei europene privind stocurile de produse petroliere, a fost prezentat de Secretarul de stat, Constantin Borosan, care a participat la exercițiul de simulare a unei crize petroliere regionale, organizat la Paris de Agenția Internațională pentru Energie (AIE). Astfel, stocarea produselor petroliere va fi gestionată conform unui model hibrid – 50% din obligația de stocare ar urma să fie alocată unei instituții de stat subordonate Ministerului Energiei, iar 50% importatorilor. Potrivit proiectului de lege elaborat de Ministerul Energiei, până la 60% din stocurile de produse petroliere ar urma să fie stocate pe teritoriul Republicii Moldova, restul fiind posibil de depozitat în țara de import. Potrivit Ministerului Energiei, produsele petroliere rămân sursa de energie dominantă în Republica Moldova, cu un consum anual de 1 130 ktep. Potrivit Balanței energetice a țării, produsele petroliere dețin cea mai mare cotă din consumul final brut de energie sau 43%, urmate de gaze naturale cu 22%, biocombustibili și lemne de foc – 21% și energie electrică – 12%. Republica Moldova a fost invitată în premieră să participe la acest exercițiu, chiar dacă nu este membră a Agenției Internaționale pentru Energie, după ce Ministerul Energiei a semnat un memorandum de cooperare cu AIE, în martie 2024. Menționăm că, AIE a fost creată anume ca urmare a crizei petrolului din 1973 cu misiunea de a asigura securitatea energetică, inclusiv prin sistemul de intervenție colectivă care să atenueze impactul deficitului de produse petroliere asupra pieței globale prin creșterea ofertei sau reducerea cererii. De asemenea, fiecare țară membră a AIE are obligația de a deține stocuri de produse petroliere echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete de petrol și de a fi pregătită să răspundă în mod colectiv la perturbări grave ale aprovizionării care afectează piața mondială a petrolului.
Republica Moldova planifică să introducă gradual, până în 2030, obligația de stocare a produselor petroliere
Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de