ДомойАктуальноеAgenda Economică. Prețul de achiziție al gazelor, programul ”Prima Casă Plus” și reguli noi privind lucrările de construcții

Agenda Economică. Prețul de achiziție al gazelor, programul ”Prima Casă Plus” și reguli noi privind lucrările de construcții

Agenda Economică. În fiecare luni vorbim despre cele mai importante evenimente economice din săptămâna trecută, dar și ce se va întâmpla în următoarele șapte zile.


Agenda noastră de astăzi începe cu subiectul gazelor naturale. Şi în luna iunie, furnizorul de serviciu public SA”Moldovagaz” va achiziționa gazele naturale de pe bursa BRM East Energy. Este vorba de 16 milioane de metri cubi de gaze pentru iunie 2024. Câștigătoarea licitației este compania SA Energocom. Luând în considerare interesul sporit, Moldovagaz a anunțat astăzi, prețul de achiziție al gazelor naturale. Așadar, în luna iunie, SA „Moldovagaz” va achiziționa gaze naturale la un preț de aproape 350 de euro pentru o mie de metri cubi.


Pe de altă parte, SA „Moldovagaz” și compania elenă „Mediterranean Holding” (MIH Mediterranean Infrastructure Holding) au semnat un acord de cooperare în format „lanț de valoare” privind furnizarea gazelor naturale lichefiate. Potrivit Moldovagaz, documentul presupune opțiunea livrării de gaze naturale în țară în volum de până la 1 miliard de metri cubi anual prin Tronsonul Transbalcanic.


„Moldovagaz” și „Mediterranean Holding” intenționează să lucreze împreună asupra proiectelor pe termen lung, care vor contribui la eficiența și securitatea energetică în regiune”, a declarat Theodore Theodoropoulos, fondatorul și șeful „Mediterranean Holding”.


De menționat că, contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, semnat la 29 august 2022 de SA „Moldovagaz” și SA „Energocom”, a expirat în luna aprilie 2024, și „Moldovagaz” deja achiziționează gazele naturale pe piața liberă, inclusiv de pe platformele bursiere.


”Astfel Grecia, luând în calcul importanța Tronsonului Transbalcanic, poate deveni punctul optim de aprovizionare neîntreruptă cu gaze naturale lichefiate a SA „Moldovagaz”, asigurând pe deplin diversificarea energetică în regiune per ansamblu”, se mai arată în comunicatul Moldovagaz.


O altă noutate a săptămânii trecute este programul guvernamental suplimentar ”Prima Casă Plus”. Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat cinci lucruri care vor fi modificate în acest program. Așadar, de acum încolo vor putea participa la acest program profesiile libere, cum ar fi: avocații, mediatorii, taximetriștii, artiștii, sau oricine poate să demonstreze un venit.


A crescut plafonul maxim de creditare: ”Dacă până acum era de un milion de lei, de acum încolo va fi de 2,5 milioane de lei. Acest lucru vine ca și răspuns la faptul că familiile noastre tinere își doresc condiții mai bune de trai”. Totodată, potrivit premierului, a fost majorată durata creditului de la 25 la 30 de ani pentru o perioadă mai lungă de achitare a creditului. La fel, a fost majorată cota de garantare a creditului de către stat de la 50 la 70 la sută pentru locuințele care sunt cumpărate în afara Chișinăului pentru a scoate din presiunea prețurilor pe imobile din capitală. În Chișinău, locuințele care au fost date în exploatare cu până la zece ani până la depunerea cererii, cota de garantare va crește până la 65 la sută


În același timp, beneficiarii Programului Prima Casă vor putea să se recrediteze sau să-și schimbe creditorul, adică să treacă de la o bancă la alta, inclusiv schimbându-și condițiile de creditare. La fel, cei care astăzi au o locuință mai mică de 50 de metri pătrați pot aplica pentru o locuință mai mare.


Premierul a mai adăugat că vor fi digitalizate procesele și vor fi eliminate mai multe certificate, în mod special cele care sunt solicitate de la Agenția Servicii Publice.


Programul Prima Casă Plus va fi disponibil pentru cetățeni începând din luna iulie 2024.


Atenție însă pentru toți cei care intenționează să se apuce de reparații în apartamente sau locuințe. Lucrările de construcție care produc zgomot vor fi interzise în blocurile locative în zilele de duminică și de sărbătoare nelucrătoare, precum și în zilele de luni până sâmbătă între orele 20.00 – 08.00. Amenzile pentru încălcarea acestor prevederi vor fi de până la 1500 de lei pentru persoanele fizice și până la 4500 de lei pentru persoanele juridice. Un proiect de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost votat de Parlament în a doua lectură.


Totodată, la reconstrucția încăperilor va fi interzisă modificarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale prin instalarea utilajului consumator de gaze în alte încăperi decât în bucătărie sau hale termogeneratoare. Va fi interzisă și efectuarea lucrărilor de termoizolare și de schimbare coloristică a fațadei în lipsa autorizației de construire pentru lucrările la fațadele clădirilor orientate spre bulevarde și străzi, la clădirile cu statut de monument, la construcțiile din zonele de protecție a acestora, cu excepția lucrărilor de finisare exterioară, care nu modifică elementele fațadelor și a soluțiilor cromatice.


Atenție și pentru cei care intenționează să călătorească. Măsurile privind accesul limitat în terminalul aeroportuar sunt prelungite până la finele lunii iunie.


Potrivit Aeroportului Internațional Chișinău, aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura confortul, liniștea și siguranța tuturor călătorilor. Reamintim că, începând cu 1 mai 2024, accesul în terminal este permis doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.


În același timp, Aeroportul Internațional Chișinău anunță inițierea unei noi licitații publice. Potrivit Aerogării, în scop de eficientizare a procesului, noua licitație se va desfășura conform noilor criterii.


”Criteriile obligatorii au fost reformulate, cu includerea explicațiilor suplimentare, fără a lăsa loc de interpretări”, se menționează în comunicatul AIC.


Până pe data de 24 iunie este posibilă depunerea cererilor pentru participare la licitație și vizitarea spațiilor. Dosarele vor fi examinate în zilele de 25 iunie – 26 iunie 2024, iar desfășurarea licitației propriu zise și anunțarea câștigătorului va avea loc pe 27 iunie 2024.


Și alte știri pe scurt.


În cadrul vizitei de săptămâna trecută la Chișinău, Secretatul de Stat american, Antony Blinken, a anunțat un nou ajutor în valoare de 85 de milioane de dolari pentru structura energetică a R. Moldova. Potrivit Ministerului Energiei, din banii acordați va fi procurat un sistem nou de dimensiuni mari pentru stocarea energiei electrice în baterii (BESS) și echipament suplimentar cu scopul de a îmbunătăți fiabilitatea rețelelor electrice a Moldovei și gestiona eficient rezervele de energie și fluctuațiile cererii, integra energia din surse regenerabile și mări capacitățile pe măsură ce necesitățile energetice ale consumatorilor evoluează.


Este bătut în cuie! Ziua Națională a Antreprenorului va fi marcată anual la 27 iunie. Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, susține că în Republica Moldova sunt circa 60 mii de întreprinderi, ceea ce reprezintă peste 70% din totalul angajaților din țară sau aproximativ 613 mii persoane.


Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a afișat noile prețuri la carburanți. Astfel, mâine, un litru de benzină va costa 24,73 lei, ceea ce este cu 10 bani mai puțin ca astăzi. Motorina se ieftinește cu 07 bani și va costa 20,69 lei.


Также смотрите

Вам будет интересно
img