Acasa Actual
Consumul de pomușoare a crescut în rândul moldovenilor de peste patru ori în mai puțin de zece ani

Consumul de pomușoare a crescut în rândul moldovenilor de peste patru ori în mai puțin de zece ani

Consumul de pomușoare a crescut în rândul moldovenilor de peste patru ori în mai puțin de zece ani. Economistul Veaceslav Ioniță a declarat în cadrul unei analize că prețul pomușoarelor pe piața internă este aproape egal cu cel din exterior.   „În perioada sovietică, consumul pomușoarelor chiar era un lux, doar de sărbători. În prezent, moldovenii consumă pomușoare de 20 de ori mai mult. Acestea au devenit accesibile în ultimii 10 ani. Tot mai multe pomușoare au început să fie produse, dar și veniturile populației au crescut”, a spus Veaceslav Ioniță. Vorbind despre producția de pomușoare în Republica Moldova, media pe 2021-2023, a declarat că producția de căpșune a fost de 60,9%; zmeură – 33,4%; coacăză – 3,3%; alte pomușoare – 1,3%; cătină și mure – câte 0,3%; iar agriș – 0,2%. Despre producția, consumul și exportul de pomușoare, economistul a afirmat că în 2016 producția a fost de 9,5 mii de tone, dintre care: consumul intern-8,1 mii de tone, iar exportul-1,4 mii de tone; în 2023 – 20,8 mii/t producția: consumul intern-18,3 mii/t, exportul-2,5 mii/t. „Către export s-au dus doar căpșuni, zmeură și coacăză. Practic 10% din pomușoarele care sunt produse sunt exportate, restul sunt consumate pe intern”, a afirmat economistul. Exportul de pomușoare în 2016 a fost de aproape 1,77 de milioane (mln) de dolari, dintre care: 910 mii de dolari din exportul zmeurei, 450 de mii de dolari-exportul altor pomușoare, iar 410 mii de dolari-exportul de căpșune; 2023 – 3,29 mln dolari: 2,22 mln-căpșune, 1,07 mln-zmeură. În 2023, exportul pomușoarelor a avut loc în Federația Rusă: căpșune – 32,5%, zmeură și alte pomușoare – 8,4%; România: căpșune – 29,2%, zmeură și alte pomușoare – 3%; Polonia – zmeură și alte pomușoare – 18,4%; Kîrgîstan: căpșune – 5,1%; Serbia: zmeură și alte pomușoare – 2,7%; Belarus: căpșune – 0,5%; Ucraina: zmeură și alte pomușoare – 0,1%.

Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
img