Acasa Actual
MIDR, despre protestul transportatorilor: Doar o mică parte din cursele rutiere au fost suspendate

MIDR, despre protestul transportatorilor: Doar o mică parte din cursele rutiere au fost suspendate

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova a venit cu o reacție la protestul transportatorilor. MIDR anunță că, potrivit informațiilor ANTA, doar o mică parte din cursele rutiere au fost suspendate.

”Majoritatea transportatorilor continuă să furnizeze cu responsabilitate servicii publice către cetățeni. Cu această ocazie le mulțumim. Până la moment, nu au fost înregistrate plângeri la minister și la ANTA din partea cetățenilor, precum că ar fi limitați de transportul public”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Totodată, MIDR informează că au fost finalizate consultările asupra Ordinului cu privire la stabilirea tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate în trafic raional şi interraional.

Astfel, joi, 10 februarie la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, va avea loc o nouă discuție cu operatorii de transport pe marginea concluziilor consultărilor.

Precizăm că, începând de astăzi, 7 februarie, și până miercuri, 9 februarie, două asociații de transport rutier și-au sistat activitatea în semn de protest.

Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
img