Acasa Actual
Numărul de șomeri care beneficiază de ajutor social, redus de 10 ori

Numărul de șomeri care beneficiază de ajutor social, redus de 10 ori

Într-un singur an, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin politicile sale de ocupare a forței de muncă, a reușit să reducă de 10 ori numărul de șomeri care beneficiază de ajutor social. În luna mai 2024, Ministerul a reușit să seteze recordul la numărul de șomeri care primesc ajutor social – 1 479 persoane, comparativ cu 11 660 persoane în aprilie 2023. Doar în primele 5 luni ale anului 2024, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au fost angajați 3 117 șomeri. În luna mai 2024, în total, 1 431 de persoane au fost ajutate să-și găsească un loc de muncă. „Sunt mândru de rezultatele arătate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Vedem că reforma Agenției dă roade și avem realizări palpabile. Vom munci în continuare pentru a ajuta cât mai mulți cetățeni în căutarea unui loc de muncă să fie plasați în câmpul muncii”, a subliniat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale. ANOFM recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de sprijin la angajare. Serviciile sunt gratuite și sunt disponibile atât pentru șomeri, cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă.


Reamintim că, în anul 2023, 11 062 persoane au fost ajutate de ANOFM să-și găsească un loc de muncă.

Citiți, de asemenea
Vei fi interesat de
img